Deși în ultima vreme românii s-au mai împrietenit cu conceptul de a merge la psiholog față de alte țări unde indivizii obișnuiesc să se ventileze emoțional după ce termină serviciul, la noi, se ajunge în multe cazuri în cabinetul de psihologie după o vizită la psihiatrie în prealabil. Itinerariul ar trebui să fie tocmai invers, începând și finalizând de cele mai multe ori doar cu consilierea psihologică sau psihoterapia. 

Se observă carențe în educația igienizării psihice și a conștientizării nevoii de dezvoltare personală, dar mai ales suntem lacunari în ceea ce privește cultul prevenției. În majoritatea cazurilor, românul, creativ ca profil, își ,,googălește” simptomatologia și totodată metoda de intervenție, plasându-ne pe locuri fruntașe în Europa privind automedicația și consumul în sine de substanțe  medicamentoase, ajungând la specialist în ultima instanță. 

Însă, atunci când gândurile te dor, când nopțile sunt albe, când anhedonia, fatigabilitatea și scăderea elanului vital își fac simțite prezența, util ar fi să mergem la psiholog, nu la farmacie. Lipsa prevenției reprezintă unul dintre principalii factori pentru care ne situăm pe locul 2 în Europa la rata de mortalitate, după Bulgaria, conform Organizației Mondiale a Sănătății.

Comparativ cu alte țări, adresabilitatea românilor către serviciile psihologice este una redusă. Sub aspect psiho-cultural, românii au scoruri scăzute la hedonism, conform studiului Psihologia Poporului Român condus de către Daniel David, ceea ce denotă și o dorință mai slabă de a căuta armonia în relația cu sinele, fiind mai puțin interesați de propria individualitate. 

Mulți își ignoră propriile emoții, stări, renunțând la introspecție și autoanaliză în detrimentul scuzelor sau prioritizând alte aspecte ale vieții personale. Alți factori sunt stigmatul social, teama de etichetare, de rușine, de a se deschide și confesa psihologului, manifestând neîncredere generală în ceilalți, trăsătură reprezentativă a românilor, evidențiată în studiul precizat anterior.

În cele mai multe cazuri, pacienții ajung în cabinetul de psihologie împinși de către familie, psihiatri sau obligați fiind din punct de vedere legislativ, cum ar fi evaluările psihoaptitudinale în domeniul Muncii, Transporturilor, Securității Naționale sau expertizele psihologice cerute de către diverse instituții.