Vertijul este un termen nu foarte explicit descris de către pacienți, multe persoane definind prin acest termen senzația că obiectele se învârt în jurul lor, amețeală, nesiguranță sau dezechilibru la mers sau la întoarcerea capului, dar și senzația de  ,,negru în fața ochilor”.

Vertijul propriu-zis, descris ca o senzație de ,,rotire” din jurul pacientului este cel mai adesea determinat de o afecțiune a urechii interne. Nervul acustico-vestibular transmite impulsuri legate de auz şi echilibru, care se găsesc la nivelul labirintului membranos (care conține endolimfa) și care se află în labirintul osos din stânca osului temporal. Receptorii aflați la nivelul urechii interne informează permanent creierul asupra poziției capului și corpului în spațiu. Atunci când receptorii de echilibru de la nivelul urechilor interne (dreapta sau stânga) nu acționează în mod egal poate să apară vertijul.

Leziunile aparatului vestibular determină vertij, nistagmus, tulburări de echilibru însoţite de manifestări neurovegetative (senzaţie de greaţă şi vărsături) din cauza conexiunilor dintre nucleii vestibulari şi nucleul dorsal al vagului.

Tipuri de sindroame vestibulare

Sindromul vestibular periferic se prezintă clinic ca un scurt episod de vertij intens declanșat de un factor precipitant care este însoțit de semne neurovegetative accentuate (transpirații, grețuri, vărsături), acufene/tinnitus (zgomote în urechi percepute ca țiuituri, pocnituri, foșnete), nistagmus orizontal, scăderea auzului, senzazația de ,,plenitudine “a urechii.

Apare ca urmare a unei leziuni  a nucleilor vestibulari ai nervului VIII sau de la nivelul trunchilui cerebral ori a căilor vestibulare sau a sistemului labirintic (precum blocaje la nivelul trompei lui Eustache ori a urechii medii sau din cauza excesului de ceară din ureche), putând determina vertij pozițional paroxistic beningn, boala Meniere, neuronita vestibulară. Uneori apare şi o afectare a componentei acustice, cu prezenţa hipoacuziei.

Sindromul vestibular central  se prezintă clinic ca un sindrom dizarmonic, pacientul resimte un vertij cu caracter permanent, ca intensitate mai redusă faţă de cel din periferic, însoţit mai rar de fenomene vegetative. Din punct de vedere obiectiv, vom constata prezenţa nistagmusului de orice fel, dar cel vertical este  patognomonic.

Apar şi alte semne neurologice care atestă lezarea altor structuri nervoase, precum ar fi alţi nervi cranieni sau cerebelul.

Dintre etiologiile posibile ale sindromului vestibular central amintim: patologia vasculară de la nivelul trunchiului cerebral (infarcte sau hemoragii), o insuficiență de oxigenare  a creierului sau pot fi cauzate de aterosleroza cerebrală (îngustarea lumenului vaselor cerebrale determinate de depunerile plăcilor de aterom), dar și de tumorile de fosă posterioară.

Accidentul vascular cerebral predominent cel din teritoriul vertebro-bazilar poate debuta cu un vertij sau cu o tulburare unică de echilibru de tipul instabilității posturale, instalată brusc, uneori precedată de mici tulburări de vedere ,,dublă“, amorţeli la nivelul unui membru sau pe jumătatea feței, tulburări de vorbire.

Scleroza multiplă (în plăci) este o boală rară care afectează substanţa albă a sistemului nervos central care se caracterizează prin distrucția mielinei (,,demielinizări”). Vertijul și tulburările de echilibru din această boală pot îmbrăca diferite forme inclusiv o instabilitate posturala progresivă, ,,ca de om beat”, ajungând chiar până la imposibilitatea totală a mersului.

Tumorile fosei posterioare cerebrale sunt reprezentate în general de tumori benigne dintre care neurinomul de nerv acustic reprezintă cea mai frecventă situaţie. Acesta debutează cu scăderea auzului şi cu acufene însoţite de instabilitate posturală şi uneori vertije apărute la efort fizic şi tuse. Evoluţia lor este rapidă şi pot fi amenințătoare de viață dacă nu sunt descoperite la timp şi operate.

            Cauze

Vertijul mai poate fi determinat și de alte cauze precum patologia cardiovasculară (hipotensiune sau hipertensiune arterială, tulburări de ritm sau de conducere cardiacă), afecțiuni din sfera hematologică (anemie, policitemie), boli metabolice, endocrine sau de nutriție (diabetul zaharat, tulburări de malabsorbție), schimbări bruște ale presiunii atmosferice, afecțiuni psihice (anxietate, depresie, stres psihoemoțional), infecții virale, febră, alergii sau după administrarea unor medicamente (anticonvulsivante, antidepresive, tranchilizante).

Diagnostic

În vederea determinării etiologiei vertijului se realizează anamneza și examenul clinic neurologic al pacienților care se prezintă pentru investigarea cauzelor vertiginoase. Din cauza numeroaselor afecțiuni care pot determina vertij, medicul trebuie să obțină informații suficiente referitoare la durata și debutul vertijului, despre circumstanțele de apariției ale acestora, factorii precipitanți și ce alte semne și simptome mai asociază pacientul.

După examenul clinic al pacienților cu vertij vor fi recomandate investigații paraclinice și imagistice a creierului. De primă intenție va fi efectuarea unui examen CT (tomografie computerizată) pentru excluderea unor afecțiuni vasculare cerebrale precum accidentul vascular ischemic sau hemoragic dar și pentru excluderea posibilelor traumatisme craniene. Ulterior se poate apela la examinarea prin RMN cerebral (rezonanță magnetică nucleară ), care este utilizată în diagnosticarea tumorilor cerebrale, a leziunilor demielinizante din scleroza multiplă sau a malformațiilor vasculare cerebrale.

Tratamentul

Pentru a combate modificările  care determină disfuncționalități ale urechii interne sau a nervului vestibular, medicii recomandă tratament medicamentos (antiviral, antiinflamator și modulatoare ale structurilor vestibulare, antiemetice) sau chirurgical (în cazul tumorilor de nerv vestibular). Tratamentul trebuie administrat zilnic până la dispariția cauzelor vertiginoase pentru a restabili funcția normală a sistemului vestibular.

Tratamentului medicamentos i se va asocia și exerciții de reeducare vestibulară cu rol în ameliorarea vertijului dar și în îmbunătățirea echilibrului și a mersului.

Indiferent de etiologia vertijului, rămâne totuși unul dintre cele mai frecvente simptome neurologice care determină pacientul să se adreseze medicului neurolog.

Fiecare caz de vertij are particularitatea lui, un exemplu ar fi că intensitatea sau durata nu pot fi similare, de aceea fiecare pacient are propria lui poveste despre vertij și propriul mod de a-și exprima trăirile.

Bibliografie

1.Furman Joseph, Cass Stephen et col.,Vestibular Disorders:Oxford University

Press, 2010;

2.Nica Sanda, Davidescu Irene, Neurologie, Examinarea neurologică,

Ed.Carol Davila, 2007;

3.Robert W.Baloh, Vincente Honrubia et all, Clinical Neurophysiology of the

Vestibular System, Fourth Edition; Oxford University Press, 2010.